Duminică se anunța, printre altele, o zi însorită. Am consultat rapid agenda și văzând că nu aveam nimic plănuit am hotărât să ies în oraș să beau cafea. Pentrua stfel de momente aleg terase sau grădini de vară.Toată acea natură urbană, adusă special în aceste locuri îmi dă o senzație atât de plăcută…

Fiind duminică dimineață, l-am somat și pe Arnold la cafea, care a ajuns rapid la fața locului, sau mai bine zis, în fața cafelei. Printre povești despre social-media mi-a spus că în oraș era o expoziție de fotografie… Și așa a început totul.

Expoziția de fotografie ”Despre oameni fericiți by Ion Morari ” desfășurată duminică, 17 aprilie la recepția hotelului Mara, a avut în viziune expunerea spre public a emoțiilor celui mai important moment din viața fiecărui om, cel al unirii destinelor. Cred cu tărie că Ion Morari nu este doar un simplu fotograf care surprinde subiecții prin obiectivul aparatului foto. Omul acesta e un artist. Spun asta deoarece, prin fiecare fotografie realizată reușește să transforme o simplă imagine într-o adevărată operă de artă. Opere fotografice care-ți transmit emoții și trăiri prin fiecare centimetru pătrat al lor. Ce mi-a captat privirea în mod excepțional la expoziția lui a fost o fotografie realizată în Sibiu, în apropierea unor mori de vânt. Dar, vă las mai jos câteva imagini de la expoziție să vă convingeți singuri că omul acesta face o treabă extraordinară.

23458ION_2316JwBZjfXH


Pe Ion Morari îl găsești rapid, pe facebook sau, pe website-ul său (www.ionmorari.com) unde te așteaptă cu un intreg portofoliu cu fotografii extraordinare. 

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *