N-am mai scris pe blog de mult și îmi pare rău, dar ca și în cazul celorlalte persoane care activează în această sferă, scrisul a ajuns cumva pe locul doi, la mare putere în perioada aceasta fiind conținutul video.

Privesc năuc în jur și lângă cafeau aburindă din dreapta, pardon, stânga ochesc suplimentul celui mai recent număr al revistei Men’s Health având bold-uit titlul „Este vremea cadourilor de Crăciun”.

Da, se apropie acea perioadă a anului în care fiecare dintre noi intrăm într-o oarecare stare de bucurie, zen sau agitatie (după caz), dar oricare ar fi starea noastră știm sigur că trebuie să cumpărăm măcar un cadou cuiva drag.

Și pentru că alegerea cadourilor este un subiect destul de delicat în cazul în care nu cunoaștem 100% acea persoană, am zis să fiu eu acel iluminator al gândurilor și să vă recomand câteva cadouri pe care eu aș fi bucuros să le primesc. Probabil îmi veți spune că lucurile materiale nu contează și că mai important decât acestea este să fi prezent, să dăruiești iubire și așa mai departe. Perfect adevărat, însă eu doresc să vă ofer câteva sugestii concrete și practice de cadouri pentru bărbații dragi din viața voastră cu care cred că nu ați da greș, evitând clișeele clasice de tipul  cămașă + cravata sau setul de bărbierit cu after shave.

___________________________________________________________________________

Personal, sunt genul de bărbat care pune preț pe sănătate, iar o piele cu aspect sănătos este fără discuție ceea ce mi-aș dori. Cum acestă dorință nu poate fi indeplinită de Moș Crăciun, trebuie să o rezolv eu.  În acest caz apelez cu încredere la specialiști și la industria cosmetică care se dezvoltă și progresează din ce în ce mai mult și pe latura îngrijirii masculine. Un exemplu vizibil  îl reprezintă gama Clinique for men.   Crema Anti-Age Eye Cream de la Clinque  este cu siguranță o alegerea inspirată cu care nu vei da greș.

______________________________________________________________________________

Nouă bărbaților ne plac obiectele vestimentare comode și confortabile a căror purtare să nu implice în prealabil utilizarea acelui obiect fierbinte de care încercăm să ne ferim cât putem, călcătorul. Aceeași situație chiar și în cazul ținutelor purtate acasă.

Dacă și bărbatului din viața ta îi place să-și petreacă diminețile de weekend în confortul casei, iar tu vrei să-i oferi în dar ceva inedit, alege un halat de casă de satin cu motive paisley. Această piesă vestimentară îl va face să se simtă prețios, iar ție îți va aduce o bucurie.

 

 

___________________________________________________________

Citesc zeci de articole, studii de specialitate realizate de cercetători britanici și toate duc la aceeași concluzie: bărbații sunt niște copii mari și vor să aibă multe jucării. Dacă eliminăm din discuție jucăriile la care cu siguranță măcar pentru o secundă te-ai gândit și tu, pe masă de dicuție rămân gadget-uri și obiectele de decor.

Dacă bărbatul din viața ta se implică serios în decorararea spațiului vostru de locuit, sau pur și simplu îi place să colecționeze obiecte de decor, statuete din diferite metale sau ceasuri, selecția de mai jos este ceva cu care i-ai câștiga inima necontenit.

Ceas șemineu / Mână manechin / Pasăre flamingo / Clopot de sticlă 

________________________________________________________________________________

Personal, nu aleg să ofer cadouri de tipul parfumurilor sau apelor de parfum. Consider că aceasta este o sarcină destul de delicată, iar dacă nu cunoaștem extrem de bine gusturile persoanei în cauză riscăm ca toată surpriza la care ne-am gândit să fie sortită eșecului. Dacă ești fericita cunoscătoare a gusturilor bărbatului de lângă tine, atunci este floare la ureche. Carespot.ro îți propune o ofertă foarte tare la setul cadou Giorgio Armani Acqua di Gio (Parfum+ Shower gel + Balsam After Shave) 

_______________________________________________________________________________

Nu te sfii să-i oferi iubitului tău îngrijire chiar și în zonele cu pilozitate excesivă. Da, vorbim de barbă, doar ce credeai?  Fă-i fericiți pe amândoi de Crăciun și oferă-i bărbii lui produse special create pentru aceasta.  Îți va mulțumi!

Balsam de barbă Apothecary 87 

_____________________________________________________________________________

Spune-mi care sunt produsele care le-ai oferi tu bărbatului din viața ta? Dăruiește, e cel mai important!

 

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *