E vineri dimineață și a început să ningă. Zăresc prin fereastra cafenelei primii fulgi de nea croindu-și drum spre pământ, printre oamenii grăbiti. Apoi totul intră în ceață. Un fel de  blur similar dimineților în care n-ai apucat să bei cafea. Privind spre geam mă întreb unde se grăbesc cu toții? Unde se îndreaptă grăbite atâtea suflete într-o dimineață de vineri?Recent, într-un interviu cineva mă întreba ce îmi doresc de la 2016. Răspunsul meu a fost fericire. Un răspuns paradoxal, analizând reacția ei. Probabil nu se aștepta la un asemenea răspuns. Probabil nu-l primește foarte des. Însă în toată acestă grabă cu toții uităm să fim fericiți. Chiar și eu uneori. Uităm să zâmbim dimineața, înainte de a sorbi o înghițitură din cafeaua aburindă. Noi toți uităm să ne bucurăm de micile plăceri ale vieții si punem totul pe fast forward. Până și bucuria. Uităm să privim stropii de ploaie sau soarele după nori. Mă întreb de multe ori spre ce se îndreaptă încruntați oamenii, în diminețile geroase de ianuarie? De ce uităm că fericirea e un lucru atât de simplu de obținut? De ce uităm că ea, fericirea, nu se află după culoarea verde a semaforului? De ce o căutăm în atâtea așternuturi șifonate, sau în parfumuri scumpe? Ea, fericirea nu se ascunde în spatele hainelor scumpe sau a ultimelor gadgeturi. Fericirea e o stare de spirit pe care noi toți o putem găsi în lucruri simple, pe care de cele mai multe ori le ignorăm.

2016-01-14 03.05.34 1.jpg

You May Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *